Catalin Chirilescu
Cătălin Chirilescu

Despre Noi (II) – Kahlil Gibran

 

„Când inima îţi este un vulcan, cum crezi că ar putea să-ţi crească flori din palme?”

„Numai atunci când veţi sorbi din râul tăcerii, veţi începe cu adevarat să cântaţi. Şi numai când veţi fi atins vârful muntelui, veţi începe cu adevărat să urcaţi. Şi numai când pămantul vă va cere ce‑i trupesc în voi, veţi dansa cu adevărat”

„Eşti liber sub soare, sub lună şi sub stele; eşti liber chiar şi atunci când nu există nici soare, nici lună şi nici stele; însă eşti sclavul celui care te iubeşte, căci te iubeşte, şi sclavul celui pe care îl iubeşti, căci îl iubeşti.”

„Iubirea lui este la fel de simplă ca a Naturii însăşi. Nu îţi cere să te conformezi, nu-ţi cere să alegi, ci te acceptă in realitatea ta – aidoma Naturii.”

„Niciodată nu ne vom putea înţelege până când nu vom fi redus limbajul la doar şapte cuvinte.”

„Dacă nu poţi să vezi decât ceea ce lumina îţi luminează şi nu auzi decât ceea ce îţi vesteşte sunetul, atunci tu nici nu vezi şi nici n-auzi cu adevărat.”

„În adâncul inimii mele

Se-aude un cântec fără versuri –

Un cântec ce trăieşte

În sămânţa inimii mele.

Refuză să se amestece cu cerneala pe pergament;

Îmi învăluie dragostea într-o mantie diafană

Şi zboară, dar nu peste buzele mele.

Cum să îl cânt?

Mi-e teamă să nu se amestece cu eternul pământesc;

Cui să îl cânt?

Căci locuieşte în casa sufletului meu

De teama urechilor pline de sensibilitate.

Când privesc în mine,

Văd umbra umbrei sale;

Când îmi ating vârful degetelor

Îi simt vibraţiile.

Faptele mâinilor mele îi oglindesc prezenţa,

Aşa cum un lac reflectă stelele strălucitoare;

Lacrimile mele îl dezvăluie,

Aşa cum picăturile strălucitoare de rouă

Dezvăluie taina unui trandafir veştejit.

Este un cântec ce s-a născut din contemplaţie

Şi adus la suprafaţă de către linişte,

Evitat de larmă,

Îmbrăţişat de adevăr,

Repetat de vise,

Înţeles de dragoste,

Ascuns de trezire

Şi cântat de sufleteste cântecul dragostei.

Ce Cain sau Esaul ar putea să-l cânte?

Este cu mult mai parfumat decât iasomia;

Ce voce l-ar putea înrobi?

Este pecetluit la inimă, ca taina unei fecioare;

Ce coardă l-ar putea face să vibreze?

Cine îndrăzneşte să uneasă urletul mării

Cu ciripitul unei privighetori?

Cine îndrăzneşte să asemuiască strigătele unei furtuni

Cu suspinul unui copil?

Cine îndrăzneşte să spună cu voce tare

Cuvintele pe care numai inima le poate rosti?

Ce fiinţă omenească îndrăzneşte să cânte

Cântecul lui Dumnezeu?”

Comentarii

comentarii