Catalin Chirilescu
Cătălin Chirilescu

Romania sunt si ei!

Recunosc faptul ca stau si ma intreb acum daca sa scriu sau sa nu scriu randurile pe care urmeaza sa le citesti. Adineauri, cand am scris “citesti”, inca mai negociam cum mine daca sa continui… Chiar si acum…

De-a lungul anilor petrecuti in zona dezvoltarii personale si profesionale am invatat si stiu ca “Viata incepe atunci cand se termina zona de confort”. Neale Donald Walsch o spunea parca, dar e posibil s-o mai fi spus si altii sub o forma sau alta. Nu mai stiu…

Da, sunt multe momente in care n-am chef “sa ma pun in starea de a face lucruri” (ii cer iertare lui Brancusi pe aceasta cale), vezi Doamne, nu e momentul in care am inspiratie sau prefer mai degraba sa ma duc la culcare, o ora de somn in plus mi-ar prinde bine. Sunt ganduri ce ne trec prin minte tuturor indiferent de actiunile cu care ne confruntam zi de zi.

Insa in seara asta am s-o fac. Voi scrie. De ce? Pentru ca merita! Cu prisosinta.

Tocmai m-am intors de la cinema, de la un film de actiune. Ok filmul, dar nu despre asta vreau sa-ti vorbesc.

Iti propun un scurt exercitiu de imaginatie.

Hai sa ne imaginam ca suntem intr-o sala de cinema, iar pe ecran ruleaza un film catre care se indreapta intreaga ta atentie. In jurul tau e intuneric, ca la film de altfel, nu sunt decat cateva lumini de fond, cele de la intrare si cele in care iti asezi paharul de suc. Iar in sala sunt multi oameni care, asemenea tie, isi indreapta atentia catre ceea ce ruleaza pe marele ecran.

Sala este aproape plina, ca la un film pe care il astepta toata lumea demult. Si cand s-a lansat, toti s-au aruncat buluc sa-l vada.

Ehh, si esti pierdut acolo in actiunea filmului. Toate celulele sunt “atente” la desfasurare si “realizeaza conexiuni” pentru a intelege filmul. Nu mai esti constient de ceea ce este in jurul tau.

Realitatea in care esti e aceea, a filmului. Seamana poate cu atunci cand mergi pe strada, ai telefonul in mana si cauti Pokemoni… glumesc, scrii ceva si esti absorbit de ecranul telefonului.

Cu totii avem momente chiar in fiecare zi in care a noastra realitate devine telefonul, laptopul sau chiar filmul pe care-l urmarim, nu-i asa?

 

Insa este aceasta intreaga realitate? Fireste ca nu.

In sala de cinema chiar nu se mai intampla nimic in afara de film?

Ba da, colegul din dreapta mananca nachos sau cuplul de pe randul de mai jos se ridica pentru a-si schimba pozitia cu cateva randuri mai sus. Si-au dat seama ca a trecut ceva timp de cand a inceput filmul si mai sunt 2 locuri ramase libere de unde pot avea o vizibilitatea mai buna.

Daca esti atent in jur, vei vedea ca realitatea este mult mai “mare” decat cea asupra careia esti atent intr-un moment dat.

 

Fara sa vrem sau nu neaparat, unii dintre noi avem si un televizor undeva aruncat printr-o camera de acasa. Nu-l putem acuza ca este plictisitor, ca ne ofera la nici cateva ore noi crime, violuri, dar si cum sa ne pastram sanatatea sau sa descoperim comportamentul magnific al animalelor.

In ultima vreme ne-au trecut prin fata ochilor de la “ hexisme”, gloante sau camioane pana la “trafic aglomerat” provocat de oameni care vin sa ne invete in conferinte de afaceri care sunt “secretele antreprenoriatului”.

Dar oare acestea reprezinta intreaga realitate?

Vreau doar sa stim cu totii ca in momentul in care scriu randul asta, undeva in alt colt al lumii, cativa copii frumosi tocmai ce probabil se duc la dusuri si se pregatesc de cina. Astea dupa mai mult ca sigur o zi istovitoare. De ce zi istovitoare? Pentru ca s-au antrenat. Sunt pe ultima suta de metri cu pregatirile pentru asaltul final.

Despre cine e vorba? Despre echipa nationala de scrima a Romaniei, care acum este in satul olimpic, in Rio de Janeiro si reprezinta Romania la cea mai inalta competitie a altor sporturi in afara de fotbal. La Jocurile Olimpice. Visul oricarui sportiv.

Ana-Maria Branza, Simona Gherman, Simona Pop, Loredana Dinu, Malina Calugareanu si Tiberiu Dolniceanu.

Dolniceanu-Popescu-Dinu-Gherman-Pop-Calugareanu-Podeanu-Epurescu-la-plecarea-spre-Rio

Nu au salarii de sute de mii de euro, nu sunt politicieni si nici invitati la conferinte motivationale si inspirationale. Sunt doar niste campioni europeni si mondiali care au indraznit sa se ridice probabil din niste cartiere marginase ale unor orase din tara asta si sa munceasca cu devotament pentru a-si croi un drum prin viata. Iar mai tarziu, au realizat ca steagul Romaniei isi are si el locul alaturi de alte mari puteri internationale acolo, pe prima treapta a podiumului. Si l-au luat cu bucurie, l-au pus dupa umeri si s-au mandrit.

Si ei fac parte din reteaua care face sa se auda de Romania prin lumea asta.

SI EI SUNT ROMANIA! Le multumim si le suntem recunoscatori. Poate daca am investi mai mult in centrele de copii si juniori le-am demonstra si mai multa recunostinta, cine stie?!

In ceea ce ma priveste, le spun ca sunt mandru de ei si de realizarile lor de pana acum.

Le tin pumnii din toata inima si imi doresc sa prinda o zi exceptionala la Rio. Dar chiar daca nu va fi asa, nu mai trebuie sa demonstreze nimic.  Pentru mine sunt déjà campioni pentru ca stiu ce inseamna sa te pregatesti 6-7 ore pe zi, poate chiar si mai mult.

Sa se bucure de fiecare clipa petrecuta acolo pe plansa si sa o faca pentru inimile lor, cu bucuria de a trage pentru fiecare tusa.

Si sa se intoarca sanatosi acasa, dupa cum zicea si Ana Branza.  Ca e mai important decat orice, mai ales in zilele noastre…

 

PS: Bafta tuturor sportivilor romani la Rio! Articolul este despre scrimeri pentru ca am fost si eu alaturi de ei acolo in sala de scrima pret de 11 ani.

Comentarii

comentarii